Dis-de-dimineaţă, pe la 10.00, sună telefonul (ca sa înţelegeţi de ce ora 10.00 însemna „dis-de-dimineaţă”, precizez ca adormisem pe la 5.30). Un coleg de liceu (actual coleg de facultate), aflat la momentul respectiv în Sibiu, mă caută cu o problemă „arzătoare“. Redau dialogul aproximativ:
EU: – ...Alooo...
EL: – Dormeai?
EU: – Da!!!
EL: – Am crezut că eşti treaz...
EU: – (onomatopee de animal deranjat din hibernare)
Şi urmează chestiunea arzătoare, urgenţa care nu mai putea suferi amânare care îl împinsese să mă sune....:
EL: – ŞI CE MAI FACI?
EU: – ?!?!?
...........................................................................................
În cele din urmă adevăratul motiv al matinalului apel iese la iveală: voia să ştie dacă făcusem rost de cursurile unei materii restante, restanţă împartăşită şi de subsemnatul. Eu, conştiincios cum sunt de felul meu, nu reuşisem să fac rost de ele din octombrie...
Cu eforturi supraomeneşti mă ridic din dulcele pat, mă îmbrac şi traversez strada, îndreptându-mă spre cămine. Cu multe rugăminţi şi mulţumiri caracteristice unei nevertebrate, fac rost de nepreţuitele “cunoştinţe”.
Cum el avea nevoie de ele a.s.a.p. – vorba americanului – dilema era cum vor ajunge la studentul sibian.
Cu modestie minimă şi dintr-o întămplare maximă, cursurile erau redactate în format electronic; mândru nevoie mare, lăudându-mă singur că sunt prietenul perfect, îl sun semeţ să-i dau măreaţa veste că am reuşit să împuşc doi iepuri dintr-o lovitură (aveam în posesie cursurile integral şi i le puteam trimite în doar câteva minute)!
Curând însă momentul de glorie sucombează subit: slide-urile îi sunt la fel de folositoare ca şi pieptenele lui Băsescu deoarece aflu stupefiat că nu avem acelaşi profesor!!!
CORHAAAAAZ!!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu